Nu credeam ca ai sa mai vi...
Credeam ca vara va dura o vesnicie.... credeam ca va fii pentru totdeauna vara. Soarele sa ma mangaie cu razele lui, o usoara adiere de vant sa ma rasfete, sa nu am nicio grija... Sa fie mereu caldura, caldura aceea familiara si mirosul de flori, de terase cu mancare si bere, mirosul de mare si de calatorii. Vara iti da un sentiment de libertate si totodata de siguranta de acasa.
Si oricat ai vrea sa nu se schimbe anotimpurile, sa nu se raceasca, sa nu vina norii, nu e in puterea noastra sa stapanim natura. Incet incet mirosul de vara s-a transformat in miros de frunze unscate, de zacusca :) si tot mai intens in miros de ploaie. S-au adunat norii, s-a facut frig... Toata lumea merge acasa si ramai incet incet doar tu cu ploaia... si cu gandurile.
Calatoriile se transforma in monotonia de la birou, terasele se inchid si asfaltul incins devine umed.
Cad frunzele, strazile se inunda de copii si studenti si mergand la birou sa incepi inca o zi care abia astepti sa se termine te gandesti la vara... Ce frumos a fost in Anglia, ce frumos a fost la piscina, ce frumos a fost sa stai pe iarba sa zambesti la soare... Sa te plimbi pe strazile calde, luminate, plimbarea cu motorul, vantul in plete si acasa... da acasa...
Toamna e ca o trezire, ceasul desteptator, camera intunecata, ploaia, usa de la birou... o trantesti, iti lasi geaca pe cuier si deja suna telefonul... trezirea, Daria! E o noua era....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu